Se incarca pagina ...

Viața e ceva mai mult

C.N. Vasile Goldis

Vineri, 4 noiembrie 2016, cu sprijinul prof. Livia Nadiș, elevii școlii noastre au avut parte de o întâlnire emoționanță cu Manuela Hărăbor, alias Simina din filmul Pădureanca. Aceasta a susținut un recital din scrierile părintelui ieromonah Savatie Baștovoi, apoi a discutat cu elevii și a răspuns întrebărilor puse de aceștia. I-a îndemnat să se bucure de momentele frumoase pe care le oferă viața, le-a dezvăluit cum își pot da seama că un lucru este bun (atunci când acesta le aduce bucurie), le-a vorbit despre bucuria întâlnirii cu părintele, despre posibilitatea acestuia de a apropia oamenii prin rugăciune și despre felul cum a învățat-o fiul ei să se bucure de viață și de minunile pe lângă care, uneori, trecem nepăsători.

Elevii, încântați de întâlnire, și-au făcut poze cu actrița și au cumpărat cărți scrise de părintele Savatie. Foarte mulți au participat și la a doua întâlnire cu Manuela, care a avut loc la Cinema „Arta” din Arad. Aici s-a sărbătorit 30 de ani de la lansarea filmului „Pădureanca”.

Comuniunea dintre elevi și „Pădureancă” a fost una dincolo de cuvinte, astfel încât, vorba părintelui:

„Aș vrea să-ți spun ce nu se poate spune

Și-aș vrea să-ți dau ce nu se poate da.

Este o stare-a inimii anume

Ce-aș vrea s-o-mpărtășesc cu dumneata„.

Activitatea a fost prezentată și de un cunoscut cotidian local AICI

Fotografiile au fost realizate de Bărbătei Adeline (XII E) și Hara Claudia (IX C)

Galerie de imagini